Protected: Jealousy is no more than feeling alone against smiling enemies
Enter your password to view comments.
Inoubliable
De-a lungul vieţii mele multe persoane au venit, au distrus, au plecat. O existenţă ca un puzzle pe care mulţi mi-au dărâmat-o şi pe care, ciudat, şi mai mulţi m-au ajutat s-o reconstruiesc.
Oamenii speciali apar de nicăieri şi de obicei, iniţial sunt într-atât de şterşi, încât îi pierzi în 
forfota zilnică, uitând de ei.Oamenii speciali nu poartă plăcuţe pe care să scrie “I’m special”, ei n-au nevoie de introducere în viaţa ta şi adesea te surprinzi singur, stând ca un prost în faţa lor şi vrând să rosteşti cuvintele pe care ei le zic în momentul ăla. Ei nu au nevoie să-ţi ştie mail-ul, adresa de acasă sau telefonul ca să te găsească. Ei îţi găsesc sufletul şi-ţi iubesc cutiuţa cu sentimente înainte de-a se uita la chipul tău. Ei se reflectă, în variante mai mari, mai mici, mai fragmentate în oglinzi lucioase, făcuţi parcă pentru a se încadra într-un loc anume din viaţa ta.Realizez cât de frumoasă e viaţa. Şi-ndeosebi viaţa celor care ştiu să şi-o trăiască în paralel cu alte vieţi, fără a interfera cu ele într-un mod negativ.Fiecare om e o operă de artă. Şi ca orice operă de artă, unii rămân necunoscuţi veacuri întregi. Fiecare om e un pion pe-o tablă de şah a neantului şi fiecare mişcare schimbă câte ceva şi aduce cu sine alte schimbări, ce pot fi bune sau rele.
Oamenii şi-au asumat destinele şi şi-au astupat urechile.Am greşit. Şi recunosc că unele dintre mutările mele i-au mişcat pe alţii în sensuri inverse, în sensuri năucitoare. Nu m-am folosit niciodată de nimeni ca de-un obiect şi n-am vrut să rănesc intenţionat.
Mă scuz, da. N-am circumstanţe atenuante.
Respir intens, colorez intens, fiecare cuvânt ascunde un gram de suflet de-al meu. Sufletul meu e-o punguţă cu praf magic, cu steluţe, cu vise. Şi fiecare va purta mai departe cu el o urmă din mine fără ca măcar s-o ştie.Aş vrea să-i inseminez pe toţi cu fericire, fericire ce zace în îngeri. Aş vrea ca măcar o clipă să tacă toţi, să se reinstaleze pentru o clipă tăcerea primordială şi să stăm cu gura cascata la cer.
De când n-aţi mai ridicat ochii-nspre cer? De mult, de ieri, de azi…Reflexele dispar. Grija zilei de mâine şterge exact momentul ăsta şi-n cele din urmă uiţi că mai ai o mişcare de făcut, un rege de băgat în şah. Şi uiţi de tine, implicit de persoanele care, cu timpul, te-au făcut să fii cel de-acum.
Eu n-o să vă uit.
Shape of my heart 
Enter your password to view comments.